In medie, la nivel mondial, un sportiv profesionist se antreneaza 23 de ore pe saptamana, doarme 520 minute pe noapte si se retrage din activitatea sportiva de performanta la 33 de ani.

Pentru a accede in zona de elita, un sportiv de performanta are nevoie de cel putin 20 de ore pe saptamana de antrenament de calitate, timp de 8 ani de zile. Indiferent de talent, indiferent daca practica un sport individual sau unul de echipa, sportivii au in permanenta alaturi unul sau mai multi antrenori, pentru perioade de timp mai scurte sau mai lungi.

Pentru ca in afara de aptitudine, pentru a ajunge la altitudine, lucreaza intens la atitudine.

Prezenta sprijinului de specialitate este o constanta, tot asa cum transpiratia este o constanta, in timp ce inspiratia este doar de moment; asa cum talentul nu se poate manifesta decat sprijinit de un efort sustinut. Cu cat stacheta este mai ridicata, cu atat antrenamentul asistat este mai serios abordat.

Si in alte domenii de activitate decat cel sportiv, performanta este, cel putin la nivel declarativ, ceea ce urmarim cu totii. Adica sa fim azi mai buni decat ieri, sa ducem lucrurile la bun sfarsit, sa acceptam si sa depasim provocari, sa ne bucuram de reusite si sa invatam din esecuri.

Unii dintre noi suntem angajati pe o traiectorie profesionala, altii, pe una antreprenoriala. Multi ne-am antrenat individual inainte de a intra “pe teren”, adica de a plonja in cele 8+ ore pe zi la birou, 5 zile pe saptamana, iar aceasta a presupus o acumulare de ani buni de scoala – facultati, masterate, doctorate, traininguri, formari, specializari si pregatiri.

La toate acestea, ca diferentiator, putem adauga numarul de joburi schimbate si de pozitii de decizie detinute.

Daca in domeniul sportiv antrenamentul asistat este o constanta pe intreaga viata competitionala si ocupa o pondere cu mult mai mare decat timpul efectiv de joc, in zona profesionala, “timpul efectiv de joc” petrecut la birou tinde sa devina “totul”.

Ba chiar sa fie considerat drept un antrenament in sine, suficient si de multe ori prea solicitant. Iar “sustinerea” din timpul acestuia sa vina din partea prea multor “binevoitori”. In momente de cumpana, avem sprijin de la cei mai buni prieteni, de la soti sau sotii, de la surori sau de la frati, de la parinti. Cu putin noroc, poate de la unul dintre colegii de birou sau chiar de la seful direct.

Este insa acesta un sprijin adevarat in sensul antrenarii noastre pentru performanta?

Cum ar fi situatia actuala, cum s-ar arata perspectivele daca ne-am antrena asistati de profesionisti?

Cum ni s-ar schimba sansele daca am avea alaturi un formator – atunci cand am dori sa obtinem aptitudini noi; sau un mentor – atunci cand am vrea sa ne inspiram din experienta cuiva dispus a ne impartasi cum a luat altitudine; sau un coach – atunci cand suntem orientati catre actiune si dorim sa lucram la atitudine, cu resursele pe care deja le avem, cu potentialul launtric pe care il detinem?

Haideti sa dam voie sportului sa fie mai mult decat un mod de a petrece timpul liber in mod pasiv (ca spectatori pasionati) sau oarecum activ (practicand in grade diferite de implicare o forma de miscare) si sa ne fie si sursa de inspiratie.

Sa gasim resurse pe care sa le aducem in viata noastra profesionala, astfel incat sa devenim campionii propriului nostru destin.

In afara de un dribling senzational, o pasa geniala, un serviciu de mare clasa, o parada de zile mari, o aterizare perfecta, ce altceva ne mai inspira sportul preferat? Ce se afla dincolo de spatiul de joc? Cine mai contribuie la pastrarea directiei? Cui ii putem face loc pe drumul nostru spre performant?

Categories: Uncategorized

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *