In domeniul montan, urmatorul nivel fata de drumetie este cel al escaladei.

Nu toti vor face pasul, nu pentru toti este escalada, cum nici drumetia montana nu este pentru toti.

Insa darul de a parcurge viata ne-a fost oferit tuturor.

Iar cum il onoram, cum ajungem la o viata implinita, depinde de fiecare in parte.

Revenind: in escalada, fie aceasta la stanca sau la sala, exista un principiu de baza, cel al celor 3 puncte: persoana care catara trebuie sa aiba in permanenta trei puncte de sprijin pentru trei dintre membrele sale.

In viata noastra, fie in plan personal, fie in cel profesional, facem lucrurile avand la baza o motivatie.

Fiecare este manat de propria sa motivatie.

Unii, mai molcom, altii, mai avantat.

Unii vor pune accent pe responsabilitati mai mari, ceea ce poate duce la o sporire a puterii personale, increderii in sine si integritatii.

Altii, pe nevoia de dezvoltare personala sau profesionala, pentru care vor cauta intelegere, suport si resurse pentru astfel de oportunitati.

Unii vor urmari avansarea in cariera, exercitarea rolurilor de modele, de lideri.

Altii se vor hrani din recunoasterea publica a meritelor lor, a contributiei pe care o vor fi avut la atingerea unor obiective de grup.

Unii vor dori sa se identifice cu un scop mai inalt, sa urmareasca o misiune prin care sa puna in actiune o viziune indrazneata.

Altii vor cauta un echilibru solid intre viata personala si cea profesionala, ceea ce de multe ori va inseamna un aranjament contractual clar in ceea ce priveste “ce si pana cand” si mai flexibil pentru “cum si unde”.

Unii vor prefera anumite conditii de munca, altii vor gasi energie intr-o munca pe care o considera aparte.

Unii vor aprecia compensatiile strategice, altii relatiile benefice pe care le au cu cei din jur.

In tot ceea ce vom face, vom fi conectati in permanenta la 3 prize, 3 nevoi care ne vor alimenta motivatia: nevoia de conectare, nevoia de competenta, nevoia de control.

Ne vom lua avant din stabilitatea pe care ne-o vor da:

  • sentimentul de conectare cu locul, cu cei de langa, cu rolul din acel moment, precum si cu propriile noastre valori si aspiratii; relatiile pozitive cu noi insine si cu cei din jur dau soliditatea prizei conectarii;
  •  sentimentul de competenta, ca stiu si pot sa actionez dupa ce mi-am oferit spatiul de a face, desface, preface, cand ceea ce am de facut se potriveste cu ceea ce stiu sa fac, cand am libertatea de a demonstra ceea ce stiu si, mai mult, cand am si ocazia de a-mi putea imbunatati competentele; potriveala omului cu locul si rolul da soliditatea prizei competentei;
  • sentimentul de detinere a controlului in ceea ce fac, ca ceea ce fac este pentru ca eu vreau, eu am beneficii, eu sunt pe plus; autonomia in alegere si o paleta generoasa de optiuni dau soliditatea prizei controlului.

 

Inainte de urmatoarea miscare, sa ne privim cu atentie: la ce inaltime ne aflam cu cele 3 prize?

In cat timp am ajuns aici?

Se putea altfel?

Dorim altfel?

Cum ne miscam in viitor?

In ce directie?

 

AVANT pe mai departe!

Categories: Uncategorized

1 Comment

Matrix – Reflecți (& Reflectezi) (I) – Coaching de a(l)titudine · April 1, 2024 at 4:41 am

[…] Imaginar, cu soloprenoriatul și antreprenoriatul am cochetat. Pe oricare dintre aceste trei posibile căi, am găsit că ROPE este provocarea de a rămâne Rațional, Obiectiv, deci de a […]

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *