“Nu fi copil!”
“Hai ca esti infantil!”
“Asta chiar e o copilarie!”
“Nu te mai prosti!”
Dar de cand ceva “care tine de copii, pentru copii, referitor la copii, al copiilor” (infantil, vezi DEX) a capatat o conotatie atat de negativa in contextul adultilor?
Nu stiu de cand, dar cred ca din chiar acel moment, noi, adultii, am inceput sa pierdem, mai mult decat sa castigam.
Pentru ca am pierdut ceva extrem de valoros: curiozitatea autentica si bucuria descoperirii aspectelor profunde.
Am pastrat in schimb, din pacate, interesul pentru cancan, barfa, meschinarii, autosuficienta, mare importanta, condescendenta.
Suntem adulti, nu ne mai “copilarim”, suntem seriosi acum.
Dar parca ne luam prea in serios, iar cu cat ne luam mai in serios, cu atat suntem parca tot mai neimpliniti si mai nefericiti.
Resimtim din ce in ce mai adanc un gol in viata noastra…
Cu toate ca avem atatea certitudini…
Care ar fi trebuit sa umple un gol in viata noastra, nu-i asa?
Sau poate ca tocmai de aceea?!
Si, pentru a nu fi de damnat, continuam sa ne ferim de “infantil”, care este ceva de blamat…
Momentul acela in care am inceput sa avem mai multe certitudini, sa le cautam si sa ni le fabricam, a fost cel in care am renuntat la o parte din noi.
Am renuntat la intrebari si am trecut la a acorda mai multa importanta raspunsurilor. Detinerii de raspunsuri.
Si astfel, am marcat momentul in care am inceput sa avem certitudini si sa nu mai contemplam, sa nu ne mai minunam.
Si totusi ne minunam de privirea limpede, de sticlirea din ochii copiilor.
Si oftam.
Pentru ca ceea ce vedem in copii, nu mai putem descoperi la noi: curiozitatea, exprimata verbal prin avalansa lui “de ce, de ce, de ce? ” sau prin explorare faptica, prin nazbatii si nazdravanii.
Or, prin renuntarea la “infantil”, am renuntat la o forma autentica de curiozitate.
Am azvarlit, cum s-ar zice, laturile cu tot cu copilul din lighean…
Sa nu ne mai surprinda atunci lipsa de curaj in fata oportunitatilor, blocajul in fata perspectivelor de esec, blazarea in loc de inovare, crisparea in locul bucuriei de a trai.
Asa ca, de la inaltimea noastra de adulti, sa ne privim, nu in oglinda, ci in oglindirea propriilor noastre ganduri si sa strigam din toti rarunchii: “it’s all about curiosity, stupid!”
AVANT!
0 Comments