Cu recunostinta, fac aici si acum trimitere la observatiile din anul 2015 si valabilele si astazi cuvinte ale formatorului meu Paul Adrian Costin, facilitator al performantei, indrumator de performanta, partener si initiator spre performanta Coaching Partners.
Atunci, Paul Adrian Costin observa si puncta:
“26-27 aprilie – Excursie pe munte, Tura Piatra Craiului – Curmatura. Au fost 2 zile pline de energie, frumos și buna dispozitie. Genul de relaxare pe care-l recomand!
Am trait o scenă demnă de manuale de coaching! Matei, baiatul de 4 ani al colegului nostru Ionel (proaspăt absolvent al scolii de coaching ”Coach pentru Campioni”), vrea să aprindă lumina și constată că nu ajunge la întrerupător. Se întoarce spre proaspătul ”Specialist în activitatea de coaching” și-i spune: NU POT SĂ AJUNG. Replica vine instantaneu: ȘI CE SOLUȚIE GĂSEȘTI? Pentru Matei a fost ca un declanșator. S-a uitat în de jur împrejur, s-a oprit o clipă și s-a repezit la un șezlong din plastic pe care l-a tras la perete, s-a urcat pe el și… lumină. Mândria și Bucuria din ochii copilului care și-a relizat singur dorința este greu de descris. Din grupul nostru – cunoscători ai genului – ne-am uitat unii la alții și am apreciat folosirea competențelor de coaching.
M-am gandit mult la acest episod. Cât de normal, natural și corect suna și-n același timp de câte ori n-am întâlnit reacții considerate … absolut normale. Am mai auzit/văzut atât în alte relații cu copii dar și printre adulti (relații definite ierarhic) reacții care în situația de față ar fi putut suna: …”
(acum, puteti da curs curiozitatii sa cititi continuarea si intregul articol pe http://coachingpartners.ro/poveste-despre-coaching-ce-ar-fi-daca-toti-am-fi-coach-2)
0 Comments