… și acum. Inspirat fiind de o serie de articole despre profesiile viitorului, gândul m-a dus la o ocupație de viitor care, nu cu mult timp în urmă, a primit și un contur nou, oficial, în România – un standard ocupațional aliniat rigorilor europene – coachingul.
Sunt multe definiții date coachingului. Pentru mine, și am mai spus-o și altădată, coachingul este un instrument de facilitare a bunăstării. Prima condiție ca acest lucru să se întâmple este disponibilitatea și deschiderea celor care apelează la acest instrument către o reîncadrare a modului de gândire (reframing how one thinks). Este mai important să înțelegem că nu există nicio cutie, în loc să ne propunem în permanență să gândim în afara cutiei (Don’t try to Think Out of the Box, understand that there is no Box!). Cu toții avem automatisme prin care ne raportăm la o anumită situație, fiecare dintre acestea generatoare de sentimente specifice, de foarte multe ori negative. Reîncadrarea modului în care gândim o situație presupune să abordăm perspective și reacții alternative. Soluția poate fi atât de simplă precum folosirea isteață a două întrebări ajutătoare: ”Ce beneficiu am din această situație?” și ”Ce mi-ar putea scăpa prin modul de interpretare pe care îl am asupra acestei situații?”.
Specialistul în activitatea de coaching poate fi văzut ca un expert al simplicițății. Într-o lume cu un permanent bombardament informațional, un KISS ne poate cataliza viața dintr-una de coșmar, într-una de vis – KEEP IT S.M.A.R.T. AND SIMPLE (simplu și isteț, zic!). Acest ”sărut” eliberator se întâmplă într-o relație de o vibrație, intensitate și intimitate speciale, așa cum este cea de coaching. Coach-ul este un expert al simplicității nu pentru că el ar interveni direct cu soluțiile de optimizare, ci pentru că oferă un cadru de auto-descoperire, auto-motivare și auto-optimizare și poate stârni perspective eliberatoare în cel pe care îl acompaniază. Chiar atât de simplu!
0 Comments