Mediul profesional în care îmi desfășor activitatea curentă îmi oferă o serie de oportunități și de provocări. A fi alături de politicieni mai tineri sau mai experimentați reprezintă șansa pe care o am de a-mi aduce o contribuție la profesionalizarea clasei politice, la transformarea politicianului în om de stat, atunci când această direcție corespunde valorilor, aspirațiilor și intereselor sale.

Oportunitățile sunt date de ceea ce eu identific a fi o nevoie de primenire a clasei politice, de nevoia politicienilor de a se diferenția într-o ”piață” politică, de nevoia acestora de a gestiona incertitudinile și multitudinea de roluri pe care le au în același timp, în contexte diferite și față de o multitudine de părți interesate. Provocările provin din constrângerile unui mediu de lucru special în care se regăsesc fie suspiciunea imobilizantă sau neîncrederea, fie încrederea oarbă și autosuficiența actorilor care, aflați în diferite stadii ale carierei și pe diferite poziții, pot considera îndeajuns de folositoare experiența dobândită până atunci și pot manifesta rezistență la idei, abordări, metode și tehnici noi.

În literatura de specialitate (Leadership Coaching. Working with leaders to develop elite performance, editor Jonathan Passmore, Kogan Page London Philadelphia New Dehli, Association for Coaching, 2010) se subliniază caracterul distinctiv al leadership-ului politic şi al necesităţii adoptării unei abordări constructiviste a acestuia, mai ales pentru că adresarea acestui domeniu se face ținînd în permanență cont de trei aspecte: contextul, provocările specifice unor arene clar identificate de interacţiune, precum şi nevoia de dezvoltare permanentă a unor capabilităţi.

Politica presupune pragmatism, dar și viziune. Coachingul este despre acțiune concretă, dar și despre încorporarea unei viziuni în realitate. Prin coaching, politicienii pot accede către moduri autentice de acțiune, astfel încât să obțină satisfacție maximă din reușitele lor, să fie congruenți cu ei înșiși și într-o permanentă ascensiune întru dezvoltare.

Provocarea cea mare căreia în continuare trebuie să-i fac față este de a ajunge ”să-i iubesc pe ticăloși”, să nu-i mai judec. Judecăți de valoare par să transpară și din această lucrare, iar în acest stadiu mi le asum și mă angajez să lucrez în continuare la mine și cu mine, astfel încât să ajung să ofer un coaching valoros politicienilor pentru ei și ceea ce își propun să atingă.

Îmi propun să ajung D.U.M.B.S.M.A.R.T. (dar nu oricum…), adică acel cineva care, așa cum spunea un mentor al meu, este dispensabil, dar care, prin ”intervenția” sa punctuală de a atinge ușor suprafața lină, să știe că aceasta va produce furtună creatoare și eliberatoare în adâncuri, nu neapărat tsunamiuri de suprafața, așa cum mulți alții s-ar aștepta.

Categories: Uncategorized

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published.