Rau cu rau, dar mai rau fara rau.
Greu cu greu, dar mai greu fara greu.
Dificil cu dificil, dar mai dificil fara dificil.
Chiar asa, de ce oare nu fugim de greu? Ba chiar, uneori, cand ne luam liber de la lenea pe care o trimitem in concediu peste mari si tari, il mai si cautam… Pentru ce ne seduce, ne atrage, ne corupe?
Exista un curent de gandire care adopta atitudinea lui George Mallory, dar care nu este multumit doar cu acel “Pentru ca exista.” drept raspuns la o curiozitatea jurnalistica exprimata in 1923 si inganata franc de nefericitul autor inaintea celei de-a treia incercari tragice de a imblanzi Everestul: “De ce urc muntii?”.
Inspirati de “motorul” care-i mana pe multi inspre obiective dificile, grele, inumane, unii “plictisiti” interesati au ajuns la o teorie interesanta: paradoxul efortului. Sau, despre placerea gasita in “greul” ascensiunii unui munte, in cautarea experientei unui irational puzzle Sudoku, ori in dificila asamblare pe cont propriu a unui corp de mobila in stil suedez. Ori…
Sau, altfel abordat: “Precum este zicala ‘No pain no gain!’, din experiența mea pot să spun că nu poți să evoluezi și să îți îndeplinești dorințele fără puțină durere/suferință.” – Tibi Useriu, autor al atator si atator “27 de pasi“, de trei ori intaiul in parcurgerea ultramaratonului 6633 Arctic Ultra, raspunzand unei curiozitati poate firesti: “Crezi că suferința este o premisă necesară pentru evoluție și împlinire sau crezi că se poate și fără ea?”.
Oricum ar fi, atitudinea face diferenta. Iar AVANTUL este puntea catre destinatie, este scopul si mijlocul. In acelasi timp. Ca-ntru-n paradox al efortului. Ca atunci cand din perspective diferite, ti se arata proiectii diferite ale aceleiasi… realitati.
Cum ar vedea larva, experienta din cocon? Un chin, un tragic final, sau un nou inceput, o devenire, o ascensiune? Cum ar vedea rezultatul: fluturele? Alta fiinta, sau propria dezvoltare intru devenire? Cum ar considera fluturele, experienta de taratoare a unei larve? Cu desconsiderare, sau cu recunostinta pentru ca din cauza / datorita acelei experiente anterioare, acelui nu altceva decat un stadiu incipient in propria-i evolutie, in propria-i ascensiune, a ajuns sa fie ceea ce este, sa se inalte, sa se desfasoare, sa se incante de fiecare floare sau sa ne incante privirile cu fiecare (z?)batere de aripi, cu coloritul si gratia lui “pentru ca exista”?
Poate pentru ca este despre a vedea, a simti, a schimba? A pasi, a reusi? Cu ce aliat?
AVANT in cele bune, toate!
0 Comments