Acum ceva (destul de multa) vreme, am descoperit printr-o intamplare aparte (interpretarea-mi de-atunci), dar oarecum favorizanta (o spun acum, insirand cele de fata ganduri), cate ceva despre abordarea spirituala baha’i.

Apoi, pentru o (poate prea lunga) vreme, am cochetat si mi s-au relevat aspecte despre ceea ce este uneori (si nedrept, zic) incriminat ca fiind “o noua religie contemporana“ (alta decat “preacucernicul“ fotbal, discreta si dreapta Masonerie, sau “sfantul“ shopping): coaching-ul si activitatea-i aferenta – ceea ce am interpretat ca ar fi putut sa-mi faciliteze gasirea unui rost, a unei orientari profesionale decente.

Pe parcurs, mi s-au aratat si aliniat cateva precedente franturi din ceea ce mi s-a prezentat drept interpretare personala a unor realitati:
– o abordare critica a unei foste colege de pregatire pentru certificarea drept specialisti in activitatea de coaching, actuala initiatoare si promotoare a unor demersuri revelatoare sub cupola editiei in limba romana a Revistei Psychologie;
– o expunere pioasa si dintre tipare scoasa a unui practician si formator de gen, de ale carui impartasiri m-am bucurat odinioara si care inca imi ofera “A-HA!”-uri, in doua randuri coordonator al tagmei romanilor coach-i;
– un exemplu (de peste mari si tari) care mi-a confirmat ca atunci cand caut, fie ca exista ori nu, pot gasi (mai ales pe alte meleaguri) un fir calauzitor si de legatura intre diverse fatete ale vietii (in cazul de fata, intre coaching si baha’i).

Si iata sursa prezentelo-mi ganduri si a unei novice incercari de punere laolalta a doua abordari, intr-un naiv si de suprafata exercitiu de alaturare si identificare a ceea ce pot avea in comun o activitate profesionala aparuta acum vreo 20-30 de ani si care se afla in prezent in plin avant si expansiune (chiar mondiala) – coaching-ul; alaturi de o abordare spirituala oarecum recenta si care se proclama suprema (in limitata mea intelegere si interpretare, singura, unica, inglobatoare, altfel decat doar dogmatica) si atoate-celelalte-cuprinzatoare – baha’i.

In coaching, am deprins ca se urmareste realizarea unui parteneriat intre persoana doritoare de un astfel de serviciu de insotire spre performanta si specialistul in activitatea de coaching, facilitator al unui proces creativ de provocare a gândirii care inspira la actiune pentru atingerea potentialului personal si profesional maxim.

Astfel, prin procesul de coaching oamenii isi pot schimba perspectiva de la lamentarea lui “de ce mie, de ce asa ceva?!“, la pragmaticul “cum folosesc ceea ce am (patit?)“. Ceea ce inseamna nici mai mult nici mai putin decat “schimbarea rolului de victima, neautentic si fals, cu cel de creator, autentic si real”.

Printre beneficiile specifice oferite oamenilor, ni se spune ca putem considera coachingul drept aducator si de:
– sporita constientizare despre sine, in cat mai multe aspecte;
– stima de sine si claritate in privinta locului, rolului si rostului;
– putere de asumare prin alegeri care influenteaza calitatea propriei vieti;
– surprinderi ale propriilor abilitati si atitudini;
– responsabilitate izvorata din identificarea valorilor, misiunii si aspiratiilor proprii;
– congruenta cu scopul autentic al vietii;
– actiuni decisive intr-o zona de confort extinsa;
– solutii la dificultatile de comunicare si astfel, de relatii imbunatatite cu sine si cu ceilalti.

Coachingul – un serviciu in serviciul celor care iau viata ca fiind nu doar servita, ci care onoreaza acest dar divin prin imbunatatirea fiecarui “acum” fata de al sau “adineauri”, cu incredere si speranta ca viitorul este intotdeauna deschis si poate permite un nivel superior de BunaStare.

Din cate cred ca am inteles (si-mi asum superficialitatea actuala), bahá’íi vad serviciul adus altora drept cheia catre realizarea unei societati globale care ofera adevarata prosperitate -spirituala si materiala- pentru toti oamenii. Pentru bahá’í, serviciul adus altora da sens si scop vietii; orice profesie sau activitate efectuata in spiritul serviciului adus umanitatii este considerata cea mai inalta forma de veneratie divina.

Astfel, din principiile si practicile baha’i se desprind modalitatile prin care “consultatia” face ca oameni de diferite opinii si din variate medii sa fie capabili de a cadea de acord dupa ce urmeaza cinci instructiuni simple, dar puternice. Oarecum precum in procesul de descatusare a potentialului prin sedinte de coaching, se paseste alaturi, cu incredere si asumare, pas cu pas:
1) evaluarea faptelor – atunci cand la strangerea informatiilor propulsatoare sunt avute in vedere cea mai larga gama de surse si cea mai cuprinzatoare varietate de perspective;
2) identificarea principiilor spirituale fundamentale care s-ar putea aplica problemei sau chestiunii si eliminarea tuturor formelor de prejudecata;
3) stimularea sinceritatii si largirea deschiderii pe perioada intregului proces de evolutie, dezvoltare si devenire;
4) sustinerea detasarii care incurajeaza ideile nascute dintr-o sincera dorinta de a servi si opuse celor care provin din dorinta de a fi recunoscut sau pentru a cladi influenta personala;
5) exercitarea coeziunii in luarea deciziei si in actionarea ulterioara in directia unitatii.

In credinta baha’i, cea fara de cler si care recunoaste contributia tuturor profetilor marilor religii intr-o dezvaluire progresiva a unei singure religii a unicului Dumnezeu, exista Regula de Aur, cea identificata a fi fost exprimata in invataturile mai multor mai intise sau mai extinse abordari spirituale, astfel, pentru:
☆ Bahá’í: “Binecuvantat este cel ce prefera pe fratele sau inaintea lui insusi.” – Baha’u’llah, Tabletele lui Baha’u’llah, 71
☆ Budhism: “Nu ii leza pe altii intr-un mod care te-ar face si pe tine sa te simti lezat.” – Udana-Varga, 5:18
☆ Crestinism: “Purtati-va deci cu oamenii asa cum ati dori sa se poarte si ei cu voi.” – Matei 7:12
☆ Hinduism: “Aceasta este intreaga datorie: nu face altora ceea ce ti-ar dauna tie.” – Mahabharata 5:1517
☆ Islam: “Nici unul dintre voi nu este credincios pana cand nu doreste pentru fratele lui ceea ce doreste si pentru sine insusi” – Sunnah
☆ Iudaism: “Ce tie nu-ti place altuia nu-i face. Aceasta este Legea: tot restul e comentariu” – Talmud, Shabbat 31a
☆ Zoroastrianism: “Are o natura buna acela care nu face altuia ceea ce nu este bine pentru sine.” – Dadistan-i-Dinik, 94:5.

Unde este valoarea practica? Prin coaching se poate ajunge la o calitate mai buna a vietii. Cea de aici si de acum. La atingerea unor obiective. La devenire. La ceea ce mie imi place sa numesc ”BunaStare”. Cea dorita, imaginata, proiectata si urmarita. Pentru ca este vorba de asumare, planificare, actionare, deci un pic mai mult decat doar… visare. La baha’i este valorizat omul – ceea ce poate ajunge si ceea ce lasa in urma-i. Coachingul este o abordare particulara. Este dedicat celui care se concentreaza pe propria-i dezvoltare, devenire, implinire. Baha’i, una colectiva. Abordeaza comunitatea care sprijina individul, care-l sustine pe acesta in propria-i devenire.

De cand e lumea, omul face si desface. Des face (sau prea rar, prea pripit, mediocru si grabit?). Si astfel isi da propria masura, precum si pe cea a acelor lucruri si fiinte care-l inconjoara. Ca ajunge la ele avantat, cu faptura-i, sau doar cu privirea. Cu mana, ochii sau cu mintea. Ca si le imagineaza… si astfel, mai si filosofeaza. Mai “ieftin”, ca pentru plebei; sau mai rafinat, ca pentru chipurile de imparat…

”Omul este masura tuturor lucrurilor” – judecata-mostenire atribuita lui Protagoras, antic ganditor grec.

Asadar, cu avant, actiune!

Categories: Uncategorized

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published.