Nu stiu in ce masura artisul contemporan CRBL s-a gandit doar la un nume de scena mai… deosebit. Dar mie, in “piesa”-mi in care-mi sunt principalul figurant – viata-mi!, printre posibilele talcuri si indemnurile pe care le-as putea identifica in versurile furnizate, imi prilejuieste si unele A-HA!-uri (dincolo de frivolitatea unor constructii verbale de care aleg sa ma lepad).
Si astfel, intr-alt registru si oarecum inspirit de o abordare aparte, imi apare tentatia de a ma juca (mai modest, adevarat) cu vorbe si semnificatii, cu acronime si prescurtari, cu paronime si ononime…
“CRBL”? Oricat de mult am incercat sa ma setez diferit, cred ca a urma doar ratiunea, a fi cerebral, nu este intotdeauna suficient. Si nici prea omenesc. Nu am doar creier, nu sunt doar rational, nu ma conduce doar mintea, nu doar diferentiez “la rece”. Nu sunt robot (proiectat, setat, asamblat, lansat…). Ci pot gandi si simti, zice si face lucruri pentru care unuia de langa poate… “ii sta mintea-n loc”. Sau doar ii tresalta inima care i-o si ia razna. Ori ii sta sufletul, chiar. Si, pana sa ajung si la iubirea care trece prin stomac, ma-nfrupt din dragostea care este… oarba?
“C rbl”?! – ma minunez. Ce individ iesit din norme! Razvratit, nesupus, recalcitrant… Hmmm, mai degraba cu inima, decat cu creierul? Care simte si nu-si ascunde trairile? Care comunica asumat ceea ce observa, ceea ce percepe, ceea ce-i patrunde-n inima, cee ce-i apare ca sentiment, ceea ce-i deschide o nevoie, ceea ce doreste de la celalalt…
“Cerebel?”, sau “ce rebel!”… Ce mi-ar placea sa emit in jur, sa generez alaturi? Cum mi-ar placea sa fiu… judecat, etichetat, apreciat?
0 Comments