Mersul, deplasarea, miscarea, faurirea, faptuirea, ascensiunea…
Mersul are masura sa: fiecare pas. Pas cu pas. Cu fiecare pas.
Si-atunci:
Mersul grabit – da o masura…
Mersul agale – spune…
Mersul saltat – exprima…
Mersul leganat – sugereaza…
Mersul cu pasi marunti – arata…
Imi place sa cred ca viata are o constanta – ASCENSIUNEA. Pe langa, poate, atatea altele. Si aceasta constanta are a sa masura: pasirea. Si poate astfel, mersul este un dat. Atat un scop, cat si un mijloc. Cum asa?
Un concept filozofic propus de Hannah Arendt si Max Scheler – Homo faber (Omul creator) – surprinde omul cu capacitatea de a controla mediul inconjurator prin intermediul uneltelor. Adica de a face. Si face. Conceptul a fost folosit intai de Henri Bergson in lucrarea din 1907, „Evolutia Creatioare”, care surprindea omul primitiv ca isi faurea singur uneltele necesare.
Dupa ascensiunea sa din patru membre in doua picioare, cand a devenit om, din copac, pe pamant, Omul a fost si pe rand si in paralel, si vanator si culegator si cultivator si fauritor si inovator…
Astfel, a devenit un pamantean creator. De sanse. De evolutie. De prosperitate. De bunastare.
Sa ne straduim un pic si sa-i urmarim ascensiunea evolutionara – atunci, inainte si acum, aici… catre BunaStare.
Inainte de primii pasi in viata, mersul in doua picioare este un scop – pentru proaspatul protagonist si pentru ai sai sustinatori. Si-i are drept insotitori pe cei pe care si i-a ales alaturi. Acestia-l sprijina cu incurajari (verbale, atat cat le intelege protagonistul atunci, in acel stadiu incipient; kinestezice, atat cat le pricepe cu inca modesta sa experienta de viata) si cu sustinere efectiva – o tinere de manute, apoi de mana, ba uneori chiar cu ham special dedicat… Cu un sut in… care inseamna un branci (pas?) inainte.
Ascensiunea-i continua. Pe verticala. De pe spate, pe burta. De pe burta, in sezut. Din sezut, de-a busilea. Din patru labe, in doua picioare… Tot intr-o continua miscare. De la pasiv, la activ (poate chiar hiperactiv). De la asistat, la antrenat. De la antrenat, la campion. De la intamplare, la obisnuinta.
Apoi, mersul devine un mijloc de atingere a unor destinatii – de la mama la tata; de la o jucarie la alta; dintr-o situatie in cealalta; dintr-un loc obisnuit, comun, intr-unul nutrit, deosebit.
Tot pe verticala nazuim si in plan profesional: aspiram, debutam, experimentam, profesam, mesterim, ne remarcam, ne bucuram, celebram. Si tot in ascensiune marcam atributiile: lucrator, contributor, colaborator, responsabil, coordonator, sef, sef de sefi, facilitator…
Omul cat traieste, invata – tot o forma de ascensiune, asa-i?
Invatarea (ni) se desfasoara pe parcursul intregii vietii. Iata si contextele: cresa, gradinitia (grupa mare, dupa grupa mijlocie, dupa grupa mica), scoala (primara, gimnaziala, liceala, postliceala, sau din clasa pregatitoare pana-ntr-a XIII-a), universitar (cu facultate, post-, doctorat…). Cei sapte ani de-acasa, anii de scoala, experienta de viata…
In ascensiune, mersul este un mijloc.
Fie pe munte, sau pe plat, pasirea necesita resurse. Iar in coborare (de orice fel), poate fi chiar mai solicitant decat in urcare – mersul infranat inerveaza alti muschi decat cei in mod obisnuit folositi la deplasare; plus ca, de cele mai multe ori, coborarea se face pe o anumita oboseala deja acumulata, fizic ori psihic. Statistic, cea mai dureroasa este pravalirea abrupta, prabusirea – cele mai multe accidente, la coborare se intampla, intrucat intervine, pe langa oboseala, si o relaxare (ca dupa atingerea varfului, obiectivului, dezideratului) care poate afecta; esecul, in orice (forma), tot o forma de coborare este – abrupta.
Mersul… un instrument?
La propriu – din punctul A in punctul B, de sus in jos, de la stanga la dreapta. Si invers.
Dar si la figurat – da si o masura a trairilor in- si an- terioare. Intrucat exprima o stare. Este un rezultat al atator alte actiuni si emotii.
Chiar si intelepciunea populara surprinde efectuarea mersului care da o masura a unor situatii. Astfel, avem a fi atenti la cand sunt folosite si ce exprima expresii ca:
Un pas inainte, doi inapoi…
Face pasi…
In pasi de dans…
Pas cu pas…
Ritm de melc…
Pas saltat…
Pas apasat…
Cu pasi marunti…
…fiecare are masura sa. A ta, activ cititor, care este? Te duce, sau te aduce? Cu ce doza de… AVANT?
0 Comments