„Words are, in my not-so-humble opinion, our most inexhaustible source of magic. Capable of both inflicting injury, and remedying it.” – Albus Dumbledore
Si Cuvantul…
… este vibratie. Este mijloc – de dobandire a ceva. Este scop – de educare si intelegere a unor conventii, de stabilire a acestora, sau de confirmare a unor consemne; ba chiar, de codare a unor intelegeri. De diferentiere de regnul animal, chiar.
Interesant, o legatura intre cuvant si… apa a fost identificata de catre Masaru Emoto, non-conformist cercetator nipon care a observat, a masurat, a cantarit si a interpretat… „Adevarata putere a apei”.
Unii, printre care si eu, dar la un alt nivel, cred ca:
Apa sfarma piatra si brazdeaza fetele muntilor; este chiar creatoare de forme de relief, alaturi de alte forte telurice…
Apa „macina” metalul.
Apa contribuie la consolidarea fundatiei si modeleaza constructia, dupa reteta folosita de maestrii zidari.
Apa potoleste setea omului si a tuturor celorlalte vietuitoare.
Apa este un preingredient intr-atatea ingrediente culinare.
Apa este cam… 60-70% din fiecare dintre noi.
Apa este aproape in toate.
Apa este… viata.
Drept urmare, de la nivelul meu actual, imi mai place sa cochetez cu impresia ca rostirea unui cuvant poate da apei o putere constructoare sau una demolatoare, in functie de energiile pe care le punem in el si pe care le transferam catre ea, de gandurile pe care le nutrim cand il rostim si cu care astfel il si incarcam cu vibratie.
Cuvantul – otrava, sau pansament?
Cuvantul are rol asupra destinului omului – prin educatie, prin experienta, prin amintire si (co/re)memorare. Prin intelesurile cu care il investim, prin conventiile pe care le mostenim si le acceptam, cuvantul ne poate facilita A-HA!-uri. Cuvantul poate fi proiectat intr-o critica sau intr-o incurajare. Poate fi un strunitor bat sau un motivational staruitor zaharel. Doar, „vorba dulce mult aduce”, asa-i?
Cuvantul exprima ceva si innobileaza, in functie de incarcatura pe care o primeste si de cheia de interpretare cu care il investim intr-un construct la finalul caruia folosim semne de punctuatie: punctul scurs intr-o virgula de dedesubt, si astfel, mot peste virgula (;); punctul singur, opritor al unei afirmatii (.); punctul insotit de un altul, deasupra, sau dedesubt, pentru a atrage atentia asupra a ceea ce urmeaza (:); punctul urmat de un alt punct si un alt punct, care (ne) lasa in suspensie si (ne) deschide prilejul unor proprii contributii de interpretare (…); exclamarea punctului de sub o linie verticala, care hotarat (ne) poate atrage atentia (!); chestionarea punctului de sub o linie cam… curbata, care (ne) provoaca la o luare de pozitie, la o reactie (?)…
Cuvantul poate fi o iarba-fiarelor care desferecheaza orice blocaj. Sau o lance necrutatoare. Ce se-nfige in prasele virtuale. Si care poate rani mai napraznic decat orice fier. Sau care poate da aripi mai desfasurate decat ale oricarui condor.
In acest context, intrebarea, insiruirea de cuvinte cu sens si talc, poate fi pentru potentialul campion, un pumnal inhibitor, sau descatusare de energie creatoare…
Cuvantul tinteste inima si sufletul, nicicum trupul.
Cuvantul poate fi si baros zdrelitor, dar si dalta revelatoare…
Tu, ales cititor, intrebi si te-ntrebi? Astepti, sau creezi?
Ti-alegi cuvintele, rostesti prin taceri, lasi guri cascate, ori (iti) slobozesti gura „sparta”?
Think. Act. React.
De ce oare avem doar o gura, dar doua urechi? Doua maini si doua picioare…
Rosteste si faptuieste!
Da, hai, AVANT in cele bune toate!
0 Comments