…campiOM isi are propriul… COACH?*
Parafrazarea zicerii “orice nas isi are nasul” se poate aplica si in domeniul acompanierii oricaruia dintre cei care considera ca merita, chiar vor si fac sa poata atinge un nutrit nivel de bunaSTARE.
Pentru ca viata este o continua ascensiune: azi mai buni ca ieri, poate un pic mai bogati material, dar mai ales sufleteste, moral si spiritual. Tentant?
Inspirat fiind de catre una dintre poate cele mai inzestrate autohtone si contemporane amazoane ale parentingului constient cultivat si dedicat, si pe care am apucat modest sa o urmaresc, am avut cateva A-HA!-uri. Iar acum, imi propun sa impartasesc mai departe cate ceva, ganduri cateva.
Cat ar putea fi de folos? – Fiecare isi ia ceea ce considera. Ca intotdeauna.
Si sper sa si reusesc. Caci sa cred ca am inteles, e una; sa urmez, cu totul alta…
Asadar, pentru orice am intreprinde, am avea doua motivatii: una interna si una externa. Sistemul in care ne dezvoltam si devenim -familie, formare formala sau informala, comunitate, profesie, societate- poate favoriza experimentarea si cultivarea cu precadere a uneia dintre cele doua. Astfel, cum ne asternem, asa dormim, iar cum stim sa deosebim bobul de neghina, asa avem si recolta…
Recolta? Poate fi frustrarea, obedienta, sau mediocritatea, daca instrumentele motivationale sunt “delicatesele” din… exterior: batul si/sau zaharelul. Ori poate fi starea de bine, implinirea interioara, buna stare, daca tintim sa urmarim satisfacerea a trei nevoi de baza: Conectarea, Competenta si Controlul. Doar.
Si da, se aplica in cazul copiilor, al sustinerii si insotirii acestora in ascensiunea dezvoltarii si devenirii lor drept adulti impliniti (ne indruma “scoala” amazoanei).
Si “A-HA!”, poate ca da, dar ca evident ca adaptat, se poate aplica si adultilor, pentru ca si ei au fost copii, poate ca unii bine-sustinuti, poate ca altii usor-neglijati, dar care poarta-n ei numeroase mosteniri: cicatrici si chiar predilectii si directii de la copiii care au fost si poate ca inca mai sunt (este actuala mea interpretare. Avantata?).
In propria-mi educatie formala universitara, am intalnit la un moment dat o abordare. Cea despre “abandon, contestare, loialitate“, optiuni aplicate fata de un context politic, de o situatie, de un episod, de o persoana, chiar. Fiecare dintre aceste alegeri, portretizata cu propriile-i consecinte specifice – costuri si beneficii.
Dar, cum abordam conectarea, competenta, controlul? Cum, abandonul, contestarea, loialitatea?
In primul rand, cu intrebarea. Intreb si… ma intreb? Cu nuanta, cu finetea, cu atentia si dedicarea. Singur, sau cu cineva alaturi?
Ne place sa credem ca stim cate ceva despre familia lui “auto”, cu ai sai membri, printre care:
-vindecarea, -educarea, -compatimirea, -sabotarea, -motivarea, -realizarea, -implinirea.
Exemplele sunt multe…
Legendele? – Numeroase.
Povestile? – Fantastice.
Miracolele? – La altii.
Dar viata bate filmul, iar realitatea se asterne ca o cu totul alta poveste…
Pentru ca, fie ca citim printre randuri in discursuri asumate (a se vedea cel al regelui Olandei), fie ca dam atentia cuvenita unor semnale de alarma oficiale, mai vechi sau mai noi, este clar – suntem in plina (des)facere a viitorului.
Intr-o tara, intr-un timp, intr-o lume in care e mai usor sa strici decat sa construiesti, mai usor sa critici decat sa apreciezi, mai usor sa demolezi decat sa preiei modelul si sa-l replici, sa-l adaptezi, sau sa-l imbunatatesti, mai usor sa arati ce s-a gresit decat sa te concentrezi pe ce ai face diferit, afirm ferm ca avem nevoie de o schimbare de paradigma. Si de fiecare data cand se intampla un astfel de „deranj”, asistam la forte (re)evolutionare carora li se contrapun, mai mult sau mai putin constient, forte conservatoare.
Acest antagonism exista chiar in fiecare dintre noi. Exista in acest freamat aspecte ale unei decaderi, ale unei degradari – si vedem in acest sens ce se intampla cu sistemul educational oficial din perspectiva “produselor” pe care le realizeaza si a gradului de adaptabilitate si de adecvare a acestora la contextul socio-economic actual. Si mai exista exprimari faptice vizionare, acte de “nebunie” (in termeni foucault-ieni, fiecare epoca cu formele sale de nebunie) ale celor care propovaduiesc noua paradigma, care nu doar ca striga si arata goliciunea imparatului, dar mai iau si act si îi si ofera instrumente si metode prin care Majestatea Sa se poate “imbraca”, se poate “mobila” mental. Si traim timpuri in care fiecare se crede imparat in propria-si imparatie – viata.
Iar in realitatea pe care o traim si pe care ne-o construim, putem avea alaturi un facilitator de raspunsuri si directii, un manuitor al ascultarii active si al intrebarilor – un COACH. Un LIFEcoach? Un DUMBSMARTcoachinGUY? Fiecare cu propriul sau raspuns, pe limba sa…
Asa ca ales companiOM cititor si poate si fauritor, no, hai, ce mai stai?
Alegi sa fii
GATA…
sa faci si sa desfaci ale tale cai, precum si sa te mentii intr-o stare de bun faptuitor contributor
…ORICAND! ?
*ganduri ce si-au gasit initial gazduirea pe platforma TopCoach.ro si care inglobeaza si o perspectiva asumata anterior…
0 Comments