Faurarul, ne spune DEX-ul, este creatorul de frumos. Din povesti, parca, era cel care crea podoabe din material pretios si ravnit de fetele alese.

Faptuitorul, in acceptiunea comuna inspirata de profesia care de la Hammurabi incoace are coduri de procedura, este mai degraba un… faptas. Incriminat de pravila care reglementeaza buna convietuire, respectarea posesiunilor si a roadelor propriului efort. Sau, simplu spus: „dupa fapta, si rasplata”.

Fauritorul este persoana care faureste, creeaza, infaptuieste, construieste. Pentru el sau pentru altcineva. Ceva.

Este creatorul celor, in mare masura, lumesti. Iar daca raman si peste generatii si se si bucura atatea alte generatii de trairile transmise, intrand astfel in patrimoniul universal, putem spune ca este un creator cu dar. Divin.

Fauritorul este cel care-si onoreaza propriul Creator replicandu-i pe aceasta lume ceea ce depinde de el si poate faptui, spre bucuria sa si a celorlalti. Spre implinire. Spre desavarsire. Depasire. Dezvoltare. Devenire.

Indiferent de forma de manifestare a acestei credinte, putem considera ca suntem creatii divine. Ale unei Forte dincolo de noi. Careia, unii i-au dat diverse intelesuri, diferite infatisari, variate forme. Altii inca cerceteaza, in ciuda acelui Indemn. Oricum ar fi, in orice am crede, avem datoria de a onora darul divin primit – viata. Prin efortul de a face bine, aici, in lumea noastra, pentru a ne asigura de un loc pe cealalta Lume (dupa cum propavaduiesc unii, iar altii cred fara sa se mai intrebe). Azi, mai bine ca ieri. Zi de zi. Sau altfel, cum?

Potrivit unei interpretari deja clasice, exista o viziune in care datoria omului in lume este aceea de a faptui („a munci”), realizand cu zel Planul (atat timp cat omul este considerat drept o unealta a divinitatii). Sau altfel spus, „am vazut ingerul in piatra si am sculptat pana l-am eliberat” (Michelangelo Buonarroti,1475-1564, important artist din perioada de varf a Renasterii Italiene).

Asadar, a mai fost un fauritor care ne lasa si acum inmarmuriti de uimire, la sute de ani de cand a daltuit in blocul de nobila piatra aleasa si ne sugera ca vede dincolo de aparenta. Si de la care putem chiar si acum invata sa dam credit binelui, sa eliberam esteticul. Sa dam viata faptelor. Pentru ca, potrivit lui, „in fiecare bloc de marmura se afla o statuie si e treaba sculptorului sa o descopere” (Michelangelo Buonarroti). Or, exista o credinta potrivit careia fiecare poate fi propriul sau sculptor.

De-a lungul vremurilor, omul si-a gandit propria bunastare si si-a creat-o. Cu sabia. Cu plugul. Cu furnalul. Cu secera si ciocanul. Cu hartia si penita. Cu ordinatorul. Acum, dalta si ciocanul? Intrebarea!

„Marmura nesculptata poate contine forma fiecarui gand pe care marele artist il are.” (Michelangelo Buonarroti)

Tu, ales cititor, ce vezi in oglinda faptelor tale? Ce gandesti? Cum faptuiesti? Incotro? Ce daltuiesti? Cu ce avant? Cu cine aliat?

Categories: Uncategorized

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published.