“Cel mai mare pericol pentru noi toti nu este acela ca ne propunem obiective prea inalte si nu reusim sa le atingem, ci ca ne propunem obiective prea mici… si le atingem.” – Michelangelo

Cateodata, cand se intampla sa fac pe prostu’ (dumb?), se poate ca lucrurile sa se aseze de la sine. Ba mai mult, se prea poate sa se declanseze la ceilalti o neasteptata reactie: sustinerea (poate inconstient compatimitoare?). Caci, in comparatie cu mine, se simt importanti, mai puternici, mai dotati, mai “avuti”, si-atunci mai de ajutor, mai de folos, mai dispusi sa ofere din ceea ce au (sau cred ca detin): resurse (in principal cunostinte, sfaturi, pareri, indicatii). Cred ca pe undeva, cineva mai citit si mai educat intr-ale manipularii mecanisme poate identifica un fel de tehnica…

Oarecum si in coaching, prin intrebari ce par… puerile(?), prostesti, iesite din context, sau chiar din canoane, se poate declansa la “intervievat” o energie creatoare, doar ca spre sine directionata. Caci despre aceasta si este coachingul: prin activa ascultare, asistarea si facilitarea mobilizarii potentialului creator al fiecaruia dintre cei ce sunt coach-uibili si astfel se lasa coach-uiti. Dupa cum cred ca am mai afirmat: coachingul este pentru toti, dar nu pentru oricine.

Intrebarile din procesul de coaching sunt cele care pot fi considerate puternice si cu care cei din domeniu doresc sa jongleze. Recunosc, le-am cautat si eu reteta, exemplele, listele si compendiile. Insa mi-a luat ceva timp pana am constientizat si asimilat ca ceea ce face ca o intrebare sa fie puternica nu este numarul cuvintelor, anumitele “acele” cuvinte sau formulari, ordinea vorbelor, un specific moment in care sa fie rostite (precum intr-o incantatie), modul de adresare, verbalul, nonverbalul, paraverbalul, ci ceea ce declanseaza la si in interlocutor, si mai ales in arhitectura demersurilor sale. “A-HA!” -urile nu sunt chestiuni pe care le gasesc in anumite locuri (in piata la taraba, la galantare in magazin, sau in ghiduri si carti) pentru a le lua si apoi aplica sau da mai departe. In cel mai bun caz, sunt aspecte declansate la cel din fata-mi, identificate, recunoscute si impartasite ulterior de acesta ca detinator. Ancore, capete de pod pe care le poate indica protagonistul coach-uibil cum ca i-au prilejuit avansarea pe traseul ales catre atingerea doritului VARF*. Sunt precum apa – de (prea?) multe ori considerata “chioara”, simpla, goala, dar care este dovedit vitala, esenta vietii, mediul in care fiintarea a aparut, partea cu procentul cel mai mare din corpul unei vietuitoare superioare, asa cum omul se considera fata de toate celelalte vietati.

Acestea fiind premisele, in stradania mea academica de a-mi creiona propriul stil de coaching, fara a ignora pe deplin varianta deja clasica a T-GROW-lui ce are drept coloana vertebrala “gaselnita” formularii obiectivelor in mod SMART, am ajuns la modelul pe care-mi placea sa-l numesc DUMBsmart. Intrucat, inocent interesat, credeam ca si obiectivele DUMB pot fi imbratisate, nu doar cele SMART. Mai ales atunci cand doresc dezvoltarea, devenirea, auto-depasirea, cand ma las avantat spre “uriase obiective de necrezut”: HUG (Huge Unbelievable Goals).

Intr-o lume rationala, sa fie oare si acestea DUMB? Adica “doar VISE!”? De NEluat in seama, de NEacordat atentie, de NEmeritat efortul, NEincitante, de irosit resursele? Sau in partea cealalta: prea comune, obisnuite, ordinare? Materializarea unei astfel de “imbratisari” (eng.: “hug”) pare imposibila, intrucat aceasta rupe cu unele norme din abordarea “isteata” (SMART) din coaching: initial este formulata vag si fara un angajament de realizare pana la o data concreta. Imposibila, sau foarte indepartata in timp. Ceea ce totusi poate da energie si sanse de materializare este gradul de atasament sentimental al protagonistului si masura in care i se aliniaza cu valorile personale. Odata ce va fi indepartata orice urma de neincredere sau teama, intervine entuziasmul efectuarii pasilor initiali care vor fi identificati drept necesari si realizabili. Iar rezultatele, chiar si cele intermediare, vor aparea mult mai usor si mai curand decat se crezuse anterior, la o prima si superficiala vedere.

In practica, o asemenea “imbratisare” este cu inocenta finalizata odata ce dupa numirea a 10-30 de astfel de… DUMB/HUG, identific si pastrez 1-2 cele mai importante si urgente si imi asum traseul si faptuirea. “Furtuna-n minte” (brainstorming) imi pot crea, mentine si amplifica, de cu seriozitate folosesc ingrediente iscoditoare precum:

¿ ce vreau mai mult decat orice pe lume?
¿ ce ma inspira si ma incanta atat de mult incat sa “trag pe branci” pentru a reusi?
¿ daca am o bagheta magica si as putea crea viata “ideala”, aceasta cum ar arata?
¿ la ce am visat mereu, nimanui n-am spus si tin doar pentru mine?
¿ am 90 de ani si ma uit inapoi peste viata-mi, ce-as vrea sa fi facut diferit?

Ce mai ramane de facut? Sa ma asez la masa de lucru (Vision Board**), sa ma infrupt din seriozitate, sa ma desfat cu consecventa, sa ma dezmierd cu o lingurita de curaj, sa inchin si sa sorb dintr-o cupa cu inspiratie, in cinstea clipelor de pe traseu, a acelora pe care ii voi fi avut alaturi si a celor realizate pe parcurs, dar mai ales a pasului pe VARF…

Surse de lectura suplimentara, A-HA!-uri si inspiratie: aici, aici, aici si aici.

_______________________________________

* V-iziune A-ctiune R-ealizare F-ericire

** colaj de fotografii, cuvinte, citate, ziceri si proverbe care pot reprezenta impreuna viata de vis visata, tablou ce poate ascunde nastrusnice “imbratisari” (HUGs)

Categories: Uncategorized

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published.