Vorbeam candva (asa, asa, si in nenumarate alte randuri tot cam asa) despre puterea intrebarii. Insa aceasta parte a medaliei are si un revers, la fel sau poate mai stralucitor: ASCULTAREA.
Pregatirea pentru specializarea in activitatea de coaching le combina pe cele doua si ofera astfel un atribut deosebit ascultarii: o face ACTIVA.
Practica (peer, supervizare sau chiar profesare – a se vedea provocarile oferite de Coaching Partners) demonstreaza ca necesita efort sa ascult cu adevarat. Inseamna sa imi arat interesul prin privire, prin postura si prin modul cum reactionez. Sa transmit un fel de sentiment care pus in cuvinte ar spune: “Imi place sa te ascult. Tu esti important pentru mine…”. Iar linistea si rabdarea ar trebui sa vorbeasca pentru mine, tot asa: “Nu te grabi. Nu am nimic mai important de facut pe moment decat sa te ascult pe tine”.
Ascultarea poate avea si un efect secundar (¡mportant!): odata ce “m-am varsat”, facilitat fiind de activa ascultare si unele intrebari revelatoare, imi este mai usor sa fiu mai creativ, mai receptiv la solutii, mai intelegator, mai putin defensiv si mai deschis la idei si puncte de vedere noi, la unghiuri si optici ce pana atunci imi pareau imposibile – nu pentru mine. Si-asa, ajung sa interjectez arhimedian: “Evrika!”. In loc de “impossibile”, sa strig in gura mare pe grai shakespearian: “I’m Possible!”. Iar actiunea s-o fac neaos, pe… limba mea.
Mai sunt si unii, destui, care considera ascultarea drept un dar divin – a-i asculta pe oameni este o modalitate de a implini mai bine “Legea”: “Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti”.
Coaching, asadar… Un DAR!
AVANT!
0 Comments