Pantelimonul, cartierul meu, este mereu surprinzător. Cliche!, ați putea afirma. Nimic nou, mi-ați putea replica dacă v-aș zice că bulevardul este un perpetuu șantier. Nimic nou, mi-ați putea spune dacă aș adăuga faptul că termenele de realizare a lucrărilor sunt deja depășite. Nimic nou, dacă ați afla că firma care a câștigat licitația pentru schimbarea liniei de tramvai a intrat în insolvență în timpul derulării contractului. Nimic nou, dacă vă spun că se asfaltează atunci când… se asfaltează. Pe ploaie, burniță și ninsoare, cu “maxime” șanse de trăinicie. Nimic nou, dacă vă spun că după asfaltări urmează spargeri. Nimic nou, dacă vă spun că potrivit planurilor oficiale, vom avea tramvai pe deasupra și metrou pe dedesubt. Cu același traseu și aceleași stații. Marea inginerie va fi să le și conecteze, ceea ce va eclipsa marea inginerie a cheltuirii inutile a fondurilor publice. Hei, alternative pentru claustrofobi și pentru cei care au frică de întuneric, mi s-ar putea replica.
Ok, să revenim. Pantelimonul este martor zilele acestea la două moduri de lucru. Pe de o parte, într-o jumătate de an s-a ridicat un Mall, investiție privată la care se lucrează zi-lumină. Iar pe de altă parte se… hmmm, nu am verb… un proiect public de înlocuire a liniei de tramvai și de reabilitare a întregului bulevard (cu tăieri de tei de zeci de ani și plantări de platani, cu schimbări de borduri, cu îngustări de trotuare, cu capace de canal supraînalțate deasupra carosabilului – tot tacâmul pentru o lucrare de calitate). Touche!
Pasager al onor RATB-ului într-unul din încăpătoarele autobuze care înlocuiesc tramvaiele, treceam deunăzi pe lângă noul Mall, viitoarea mândrie a cartierului, și, în același timp, pe lângă șina de tramvai dezafectată. Am putut vedea freamătul de pe șantierul privatului, în contrast cu echipele de pe șantierul publicului, sublime, dar lipsind cu desăvârșire. Și m-am întrebat: oare ce îi ”mișcă” pe unii și (NU) pe alții? Nu cumva acea ”mână invizibilă” care înseamnă un cumul de factori, de la obținerea de profit în urma unei investiții, la responsabilitatea față de finanțatori, respectul purtat pentru comunitatea locală și grija pentru asigurarea satisfacției clienților? Cum ar fi arătat șantierul liniei de tramvai dacă am fi vorbit despre o inițiativă măcar public-privată, dacă nu chiar privată în totalitate? Probabil ca o amintire difuză acum, dată fiind data de început a întregii harababuri actuale…
Dar să ne bucurăm, zic. Așa cum vom avea un Mall supraetajat, viitorul ne va oferi modalități de transport public așijderea. Allez-allez!
________________________________________________________________________________________________
(*) ganduri puse-n scris mai demult, apoi cativa ani ratacite, pentru a fi astazi scoase la lumina ochilor citirorilor de aici si de acum
0 Comments