“In contact direct cu Natura, omul ajunge la o fina sensibilitate si la o bogata viata interioara.”
(Octavian Goga, 1881-1938)
Si de-ar mai fi fost, tot nu ne-am fi saturat…
CANYONING SI CASCADE, sau despre EXPEDITIA CUNOASTERII DE SINE – experienta de explorare 2010
Intotdeauna, dupa Actul 1, urmeaza:
Actul 2 – cascada 1. Adevarata lupta! Printre pietre, stanci, busteni, deodata ni se arata cursul frant al paraului. Coborat-am cat am coborat, de nu credeam ca se poate mai mult! Dar se pare ca se poate abrupt de jos… Ceea ce ne asteapta ne este vestit de apa care striga inapoi catre noi, infundat. Rasuflarea ni se taie instantaneu odata ajunsi pe margine, la punctul de lansare cu coarda… Dintr-o data ganduri dau navala: „Am mai facut vreodata asa ceva sau macar asemanator? De ce as face-o acum? Cate kilograme aveam ultima data? De ce oi fi mancat atat la micul dejun? Care-o fi limita de rezistenta a coardei aceleia de care se pare ca voi atarna? Copacul? Dar copacul de sustinere? Cam subtirel… Abia acum vad ca si instructorului i-ar mai fi trebuit cateva kilograme in plus… Asa, pentru linistea mea sufleteasca… Sa fiu eu primul ca sa scap? Ma voi linisti dupa ce-i voi vedea pe colegii de suferinta dinaintea mea ajunsi cu bine jos? Cum adica trebuie o pozitie speciala de coborare? Dar eu nu am stiut de asa ceva… Daca stiam… Papapapapapa!!!” „Banale” lupte interioare… Dar gata, vine si momentul adevarului: eu, suvoiul, coarda, instructorul, golul de sub mine… Restul – un act de magie. Eu – Houdini.
——————————————————
Actul 3 – cascada 2. Nimic nu mi se mai pare de nerealizat… Mai ales ca aceasta are jumatate din „caderea” primei… Cadere? Cine a zis cadere? Da, aici este chiar vorba despre cadere… autoindusa, autoimpusa. Of, mi-am facut-o cu mana mea… Saritura… Un fleac. Doar un pas inainte. Margine. „Nu te gandi, nu te uita in jos, fa doar un pas” se aude sfatul binevoitor al instructorului. Usor de zis. Dupa clipe de „agonie” fac pasul, ca doar n-oi fi eu mai-mai decat cei de dinaintea mea, sau mai prea-prea decat cei din urma care ma privesc cu compatimire. Sau grimasa de pe fetele lor este de spaima? „Va vine si voua randul!”, ma gandesc ca ar fi trebuit sa le strig atunci… Fac pasul. Inima imi sare din piept si ramane undeva sus, pentru ca eu sa ma „revergorez” in piscina primitoare. Hmmm… De jos este o alta perspectiva… Chiar un fleac! Mult „zgomot” interior, pentru nimic… De sus, se vedea infricosator, dar aici, in piscina, imbratisarea apei este deosebit de… ciudat de calda… gheata de fierbinte… Din nou in siguranta. Din nou eliberat… Ups! Dar ce se intampla cu mine? Moment de masochism: mai vreau o data…. Poate si inca o data.
——————————————————-
Actul 4 – cascada 3. Amintiri din copilarie. Tobogan, vartejuri, senzatie de scapare din coarda. „Multumiri” instructorilor!!!
Retrospectiva: parca a fost un vis. Dar nu, nu, a fost realitate, traire intensa! Si de-ar mai fi fost, tot nu ne-am fi saturat… Acum, chiar sincere multumiri instructorilor-insotitori!!!
AVANT in cele bune toate! Pe mai departe…
0 Comments