Si de-ar mai fi fost, tot nu ne-am fi saturat…
CANYONING SI CASCADE sau despre EXPEDITIA CUNOASTERII DE SINE – experienta de explorare 2010
O zi de trairi… intense. Mult? Putin? As zice mai degraba dens! Inedit! Emotionant! Inspaimantator! Inaltator! Eliberator! Revigorant! Entuziasmant! De repetat! In gand si fapta.
Canyoning si cascade este o activitate recreationala ce pare la prima vedere greu accesibila persoanelor obisnuite – adica celor care au pretentia de a fi cerebrali in majoritatea situatiilor de viata, personale sau profesionale, celor care tin foarte mult la spatiul lor de confort si siguranta.
Sport extrem? Nici pe departe. Doar o activitate pentru cei deschisi catre nou; pentru cei care doresc sa-si intoarca fata din cand in cand spre minunile naturii, catre privelisti si momente care taie respiratia; pentru cei care cred in capacitatea fiintei umane de a imblanzi natura si care sunt interesati sa experimenteze la nivel personal aceasta indrazneala; pentru cei care apreciaza caracterul perfectibil al naturii umane…
Pe parcursul unei singure zile, deplasarea prin canyonul sapat de albia paraului si coborarea cascadelor faciliteaza contactul uluitor cu inaltimi si suvoaie ametitoare care intensifica fiecare traire. Inca de la prima atingere a paraului, sentimentul este „patrunzator”. Pe intreaga durata a activitatii, succesiunea de senzatii contradictorii este naucitoare: rece-cald-fierbinte-gheata pe tot parcursul traseului; solid-fragil-sigur-nesigur cu fiecare pas inainte; frica-usurare-bucurie-implinire-tristete la final. Singurul punct de reper stabil este dat de profesionalismul si atitudinea relaxata a instructorilor-insotitori care transmit participantilor incredere si curiozitate.
————————————————-
Actul 1 – canyoning, sau „banala” deplasare prin albia unui parau. Nu, nu traversarea unui parau printr-o zona neamenajata, ceea ce probabil cei mai multi dintre noi am incercat. Ci coborarea in aval, chiar prin mijlocul acestuia, pentru cateva sute de metri. „Banal”, ziceam…
Ce avem aici? „Doar” de dat prima lupta: ne incredem in echipamentul care ne-a facut pe toti sa ne simtim Betmeni si Chetumanite? Hmmm, parca aratam mai bine asa, mai supli… Daca am putea sa ne urcam in metrou acum… Ce fata ar face Icsulestii carcotasi de la birou daca ne-am face asa aparitia intr-o luni dimineata… Dar sa nu intram in alt film si sa revenim… Echipamentul. Atat de subtire. Atat de mulat. Noi atat de incorsetati… Fizic, dar mai ales mental… Norocul nostru este ca suntem in mijlocul unui peisaj mirific, intr-un loc pe care nu multi au sansa de a-l vedea… Revenind, cum spuneam, la echipament. Mă va proteja acesta de apa rece de munte? Pot calca prin baltoace mai mult sau mai putin adanci? Pot pasi pe pietrele colturoase sau pe cele alunecoase? Ce ma fac acolo unde albia apei nu se vede din cauza adancimii? Hmmm. Raspunsul? Mai mult decat incurajator…
————————————————–
AVANT in continuare!
0 Comments