Sau… IN ascensiune?
Afirmam pe undeva ca muntele face cu mine coaching. Nu dintotdeauna, nu demult, nici de ieri – de-alaltaieri. Ci pas cu pas, traseu dupa traseu, culme de culme…
Sunt unul dintre aceia caruia, poate, scoala de munte i-a aratat ce inseamna diferenta dintre a merge LA munte si a merge PE munte.
Plimbare V/S Drumetie?
Iar aprofundarea relatiei de dupa “absolvire” a fost presarata cu A-HA!-uri, cu mult mai multe decat ahhh!-uri.
La munte ajung cu trenul sau cu masina; in doi timpi si trei miscari, oarecum.
Limitat, pe munte pot urca intr-un autoturism, pe sosele sau pe practicabilele-i drumuri forestiere care-l deschid; pe fire, cu telecabina sau cu telescaunul. Pana-ntr-un punct unde as mai putea face cativa pasi, eventual…
Insa, adevarata ascensiune cred ca o pot face independent si neintermediat, pe propriile-mi picioare ce ma poarta pe traseele-i omologate sau pe cararile-i nemarcate, in functie de chemare si de documentare, de tovarasie si de putina “nebunie”, de spirit de aventura strunit totusi cu dorinta de intoarcere acasa la fel de sanatos ca la plecare, dar mai bun, poate, si in experiente mai bogat, precum si de revenire intr-o noua drumetie…
Ce am invatat eu de la munte? Unele aspecte teoretice si practice, in cursurile si aplicatiile scolii de munte. Ce m-a calauzit muntele sa descopar in variatele ture alpine ale clubului de patimasi ai genului? Multiple si felurite… Ca-n viata:
…sa ma bucur de simplu si de putin…
…sa apreciez si sa beneficiez de tovarasia cu diversitatea de gen, de trasee profesionale si chiar personale…
…sa adopt pregatirea din timp, sau, cum intelepciunea populara afirma, “iarna, car, si vara, sanie”…
…sa tin cont ca socoteala de acasa difera de cea de pe culmi…
…sa asum lucrul potrivit la timpul potrivit, si ca pe omul deosebit il am tot timpul alaturi, desi pare doar unul obisbuit…
…sa fiu cu temele facute, caci e mai bine sa am un element la mine si sa nu am nevoie de el, dacat sa am nevoie de ceva si sa nu il am chiar atunci cu mine…
…sa aflu ca putinul meu este o comoara deosebita pentru altcineva, precum si invers…
…sa obtin dovezi si sa cred ca natura (vremea favorabila) tine cu cei curajosi…
…sa fiu mai orientat pe verticala si pe orizontala, caci jos nu este ca sus – de sus se deschid perspectivele, dar aerul este mai rarefiat, iar ameteala se poate ivi la orice pas, de dupa fiecare stanca; jos este confortabil si posibil (si inselator) mai sigur, dar atat de plictisitor si limitat(iv)…
…sa ma bucur de sustinerea si acompanierea gemenilor Echilibru si Masura…
Pe munte, ca dealtfel in orice ascensiune, deci si in viata, exista provocari obiective (natura desfasurata si cu ale ei minunatii presarata) si subiective (printre care, sfidarea regulilor specifice drumetiei montane, supraaprecierea capacitatilor individuale, subaprecierea provocarilor traseului ales samdp).
Viata este o ascensiune continua – dupa cum am mai spus: azi mai buni ca ieri; maine, si mai si; pentru ca… GATA ORICAND! este o promisiune, un angajament, nu doar un indemn, ci un fel si un mod de a vietui.
Revenind la dilema care deschide randurile de fata: coaching pentru… ascensiune, sau… in ascensiune? Din partea mea, raspunsul este simplu: umbrela mare este LIFEcoaching-ul, sau, cum imi place mie sa ma rasfat in particularizare, AVANTcoaching-ul. Prepozitia “pentru” presupune ca exista un deziderat, un scop: ascensiunea, pe cand cealalta prepozitie, “IN”, ma plaseaza in actiune: sunt deja in ascensiune, urc, evoluez, ma dezvolt, devin. Iar cum invartirea rotii vietii depinde de fiecare protagonist in parte, fiecare isi poarta propria umbrela – de soare, de ploaie, personala, profesionala, individuala, familiala, de unica folosinta, rezistenta si la vant, transparenta, simpla, branduita, comuna, cu elemente vizuale, manuala, automata… Si fiecare hotaraste cu ce viteza si cu care treapta de viteza evolueaza.
No, hai, mai stai? Le dai bice la cai? Tot asa, sau si mai SMART?
Poate cu un #DUMBSMARTcoachinGUY?