(urmare ce continuă 🤭 de 👉aici👈)
Sunt om. Deci am vise, dorințe, nevoi și trebuințe. Am întâlnit diverse viziuni. Și variate versiuni. Una care afirma că nevoile de bază ale unui om sunt cele de conectare, de competență și de control. O alta, că omul se află în diferite puncte în timp, la diferite niveluri în propria-i dezvoltare și într-o piramidală continuă explorare. Așadar, geometric au fost așezate nevoile cândva, de cineva, astfel: la bază, fiziologice sau de supraviețuire; apoi, de siguranță și de securitate personală; după care, sociale sau de apartenență; următoare, de recunoaștere individuală; deasupra, de autorealizare sau de dezvoltare personală. Altfel spus, nevoi psihologice, de securitate, de apartenență, de recunoaștere și de actualizare. Am mai întâlnit o abordare cu o serie de nevoi precum cea de a visa, cea de a spera, cea de a crea, cea de a influența, cea de a fi valorizat, cea de a fi recunoscut, cea de a fi ascultat, cea de a fi satisfăcut, cea de a… și mai departe tot așa.
Fiecare dintre aceste nevoi este satisfăcută prin acțiune, împlinită prin făptuire. Pe de o parte. Astfel, cultural stabilită –iată o abordare! Dar a fiecăruia BunăStare este influențată și de cum ne simțim la un dat moment dat, puternic influențat de cum gândim, de bagajul pe care deja îl avem, de ce citim, de ce auzim și de ce ascultăm, de “ochelarii” prin care privim, de cum și ce înțelegem, de la ce ne așteptăm și de ce anume presupunem –iată și a mea interpretare! De cele în care ne punem conștient atenția, intenția și interesul.
Oricum ar fi, orice aș face ori nu aș făptui, aceste toate “repere” pe propria-mi hartă a viețuirii și devenirii le voi găsi. Chiar dacă harta nu este teritoriul, se pare că sunt totuși prins ca-ntr-un Matrix. În propriul Matrix. Nu cel al lui Neo, ci cel al lui Io-n.el (tu, ales cititor de aici și de acum, ești și Tu într-un al tău Tu-n.el?!). Prins într-o matrice bidimensională –a Culturii și a Climatului? Surprins între ceea ce concret faci și ceea ce doar presupui sau interpretezi. Între gând și faptă, așadar. Între ceea ce vedem, auzim, mirosim, gustăm, atingem, deci ceea ce simțim și ceea ce ni se pare, ne imaginăm, visăm. Între ceea ce întreprindem și este observabil de către oricine de lângă, și ceea ce ne face să ne simțim într-un anumit fel, mai mult sau mai puțin notabil din afară, o trăire a fiecăruia de la un moment dat, creată nu doar de o obiectivă simțire ci mai degrabă de o subiectivă închipuire. Trăită și simțită intens în interior, fără însă să transpară și să fie observabilă de alții la și din exterior.
__________
Și aceasta de acum este tot o invitaȚIE🫵 la o discuȚIE🫵 cu rost, cu intenȚIE🫵 de susținere a avântării către a ta unic identificată personală BunăStare, precum și către a mea profesională continuă dezvoltare: 🤝AVÂNT👈 așaDAR!
0 Comments